Două gemene care au trăit în aceeași familie au avut un tată alcoolic. Una a ajuns alcoolică, iar ce

De multe ori aud în jurul meu comentarii de genul: „eu nu merg la psiholog, pentru că numai nebunii au nevoie de psiholog”, așa că am decis să scriu o mică fărâmă despre ceea ce înseamnă analiza tranzacțională și cam ce principii se aplică în cabinetul unui psiholog. De fapt, am ales să scriu doar despre un singur lucru: despre scenariul de viață.

Analiza tranzacțională este un tip de psihoterapie, care aplică anumite reguli și susține anumite principii. Deși sună a domeniu financiar, explicația denumirii este una foarte simplă: un contact dintre doi oameni, reprezintă o tranzacție. Analiza tranzacțională presupune deci analiza relațiilor și contactelor dintre oameni.

Unul dintre elementele de bază ale acestui tip de psihoterapie este intitulat „scenariul de viață”. Fiecare dintre noi își stabilește la începutul vieții propriul scenariu de viață. Da, ați citit bine: la începutul vieții, asta însemnând în copilăria mică. Ce știe un copil mic despre viață și despre ce se întâmplă sau se poate întâmpla în viața unui adult? Mai nimic. Astfel, scenariul de viață este stabilit conform logicii și nivelului cognitiv la unui copil foarte mic. Ilogic și în totală neconcordanță cu realitatea, am putea spune. Pe parcursul vieții, pe măsură ce noi experiențe își fac apariția, persoana își va întări credința în decizia luată, sau o va modifica. În timpul adolescenței, va reverifica dacă scenariul său de viață se confirmă și va merge cel mai probabil pe drumul ales, până la momentul în care își va dori cu ardoare o schimbare. Această decizie nu este una conștientă, nimeni nu își amintește ce decizie a luat când avea 3 ani și un anumit eveniment ce a avut loc în viața sa, dar este foarte probabil ca evenimentul (sau un lung șir de evenimente, sau obiceiuri familiale) să fi dat naștere unui gând, în urma căreia copilul a luat o decizie mai mult sau mai puțin rațională (pentru că asta fac copiii), iar decizia să intre în subconștient și să dea naștere unor comportamente care să satisfacă decizia respectivă. Decizia nu este conștientă, rămâne ascunsă, dar va genera comportamente care pot fi deranjante pentru persoana în cauză la un moment dat.

Să luăm un exemplu simplu: Ionel are 3 ani, este un copil vesel și jucăuș. Strică prin casă tot felul de lucruri, fără să vrea, dar este mereu certat pentru comportamentul său. Cei care au grijă de el, îl ceartă tot timpul și îl critică mereu pentru comportamentul său neatent. El va învăța de mic, că ceva nu este în regulă cu el. Dacă nu va primi suficiente confirmări ale faptului că este bun, că face lucruri bune, va rămâne cu impresia că el nu este o persoana valoroasă, dar ceilalți din jur sunt. Va învăța de mic ca nu este bun de nimic și dacă aceste critici vor continua suficient de mult timp, chiar dacă la un moment dat va primi și comentarii pozitive, va ști să le ignore. Pentru simplul motiv că „știe” deja că el nu este suficient de bun și că nu poate să facă ceva „cum trebuie”. Astfel, va ignora toate celelalte remarci care contrazic credința lui, aceea că nu este suficient de bun. 

Timpul va trece, Ionel devine adult, ce credeți că se va întâmpla cu un adult care are credința că toți ceilalți sunt mai buni decât el, iar că el nu are nicio valoare, nu este suficient de bun? Va deveni un adult nesigur pe el, fără inițiativă, fără încredere în forțele proprii. Nu are vreo legătură cu inteligența cu care a fost înzestrat, pentru că aceasta nici nu intră în discuție, limita este deja pusă pentru că ceilalți „știu mai bine”, „sunt mai buni”, „sunt mai bine pregătiți”. Acesta este felul in care copil fiind, Ionel a decis că ceilalți vor fi mai buni decât el, iar credința aceasta îl va urmări în viață și i-o va afecta.

Acesta este doar un exemplu al felului in care o credință ne poate influența viața de adult.

În copilăria mică stabilim dacă vom fi un adult de succes, un om obișnuit, sau...un hoț. Dacă vom fi un hoț care va fi prins, sau unul care nu va fi prins niciodată.

Cel mai bun exemplu este cazul unor gemene univiteline (deci care erau identice și aveau același bagaj genetic) care au trăit ambele in aceeași familie: cu un tată alcoolic. Adulte fiind, una dintre ele devine alcoolică, iar cealaltă o femeie de succes, care nu are niciun fel de afinitate pentru alcool. Întrebate fiind cum au ajuns în acest punct al vieții lor în acest fel, răspunsul lor a fost identic: „am avut un tată alcoolic”.

Deși gemene identice, cu un bagaj genetic identic, crescute în același mediu, de aceiași părinți, supuse acelorași reguli și condiții, au avut un scenariu de viață radical opus: în timp ce decizia uneia a fost „am să fac totul pentru a nu ajunge ca tatăl meu alcoolic”, decizia celeilalte a fost „nu pot fi altfel decât ca tatăl meu, altă cale nu există”.

Astfel de decizii sunt luate în copilăria mică, atunci când ele nu sunt conectate la o judecată limpede sau rațională, iar acest lucru se vede atunci când în cabinet, depănând amintiri despre copilărie și comportamente deranjante din viața de adult, acestea ies la iveală din subconștient. Odată scoase la lumină, odată ce devenim conștienți „de ce” facem un anume lucru și cum, abia atunci putem face o schimbare profundă. Până atunci însă totul este doar o poleială forțată, pe care ne străduim să o menținem la suprafață, urmând ca la primul impas, să o dăm la o parte, pentru că prețul pe care îl plătim pentru menținerea ei este prea mare.

Astfel de decizii ne însoțesc pe tot parcursul vieții noastre, o parte dintre ele ne vor fi de folos, altele vor fi o piedică în ceea ce dorim să devenim sau să realizăm. Vestea bună este că acestea pot fi schimbate. Nu este un lucru ușor, dar cu ajutorul psihologului, descoperirea lor și renunțarea la ele, apoi schimbarea cu noi decizii, pe care le considerăm utile și oportune, devine posibil.

12 views

0766440121

Bucuresti, Romania

©2017 by alexandramaftei-psiholog.com. Proudly created with Wix.com

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now